Evenimente Asociația Zâmbete de Aur
Descoperă evenimentele noastre dedicate copiilor și comunității !
Fiecare întâlnire înseamnă bucurie, prietenie și momente de aur !
Săptămâna Verde 20–24 octombrie 2025
În perioada 20–24 octombrie 2025, elevii din Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazu” și Școala Gimnazială Nr. 12 „B.P. Hasdeu” au participat la programul Săptămâna Verde, desfășurat cu sprijinul Asociației Zâmbete de Aur.
Prin ateliere interactive și activități educative, copiii au explorat teme legate de mediu, siguranță, creativitate și dezvoltare personală, într-un cadru modern de învățare. interactive.
1. CURS PRIM AJUTOR
Atelier interactiv în care copiii învață, prin joc și exerciții practice, cum să reacționeze în situații de urgență. Copii descoperă când și cum se sună la 112, cum cer ajutor și cum pot rămâne calmi. Activitatea este susținută de Copii Pregătiți, oferindu-le participanților încrederea că pot acționa corect atunci când este nevoie.
2. CURS DE AUTOAPĂRARE
Atelier susținut de Club Sportiv Neptun Taekwon-Do Dojan, prin care elevii învață tehnici simple de autoapărare și modalități de prevenire a bullying-ului. Activitatea îi ajută să își dezvolte siguranța personală, încrederea în sine și autocontrolul emoțional, într-un cadru dinamic și prietenos.
3. ATELIER ROBOTICĂ
Atelier susținut de Academia de Robotică Constanța, în care elevii construiesc și programează roboți din piese LEGO. Activitatea stimulează curiozitatea, imaginația și interesul pentru tehnologie. Copiii controlează roboții printr-o aplicație pe tabletă, explorând programarea și funcționarea lor prin tehnologie Bluetooth.
4. ATELIER „JOACA ÎMPREUNĂ "
Activitate cu jocuri interactive și exerciții de echipă, adaptate vârstei copiilor sustinut de Giukaria. Prin joacă, copii își dezvoltă abilitățile sociale, își fac prieteni, se distrează și fac mișcare într-un mediu pozitiv. Atelierul promovează prietenia, cooperarea și bucuria de a fi împreună.
5. ATELIER RECICLARE CREATIVĂ
Atelier creativ în care copiii transformă materiale reciclabile în obiecte pline de culoare și imaginație sustinut de Color World. Activitatea stimulează gândirea creativă, îndemânarea și încrederea în propriile idei, oferindu-le celor mici ocazia să descopere cât de uimitoare pot fi lucrurile simple atunci când sunt privite cu creativitate.
6. ATELIER LUMEA MAGICA A EMOTIILOR
Atelier dedicat dezvoltării emoționale, unde copiii învață, prin activități artistice și jocuri, să își recunoască și gestioneze emoțiile. Tehnicile simple și eficiente folosite îi ajută să își dezvolte autoreglarea, controlul impulsurilor și capacitatea de a face față situațiilor dificile într-un mod echilibrat.
7. ATELIER SOROBAN -ARITMETICA MENTALA
Cursurile dezvolta rapid abilitatile motrice fine, copii invatand formule pe baza de numaratoare japoneza dezvoltandu-si scrierea de mana, indemanarea, atentia, concentrarea, viteza de calcul si increderea in sine. Metoda Soroban creste viteza de procesare a informatiilor, memoria si rabdarea si imbunatateste capacitatea intelectuala a copiilor. Acest atelier a fost sustinut de Nomin Jyuku Constanta.
8.ATELIER NUTRITIE ALIMENTARA
Atelier dedicat principiilor unei alimentații sănătoase pentru copii, cu teme precum echilibrul nutrițional, prevenirea obezității infantile, alergiile alimentare și formarea unor obiceiuri alimentare corecte în diferite etape de dezvoltare. Activitatea s-a desfășurat la sediul reprezentanței Thermomix de catre echipa Thermomix_in_familie.
9. ZBOR HUB CONSTANTA BY BCR
Spațiu de explorare creat de tineri pentru tineri, cu hub-uri gratuite și ateliere interactive dedicate Săptămânii Verzi. Participanții au putut explora două activități speciale:
• Cum să fii mindful cu planeta – atelier interactiv despre obiceiuri simple și sustenabile care ne ajută să trăim în armonie cu mediul.
• Planeta Albastră: Misterele oceanelor și mărilor – o incursiune captivantă în lumea subacvatică, pentru a înțelege importanța protejării ecosistemelor marine.